marți, 10 ianuarie 2012

Reteta cu spanac pt copii mofturosi: Quiche cu somon afumat si spanac

Spanacul este un aliment bogat in vitamine si minerale, plin de nutrienti ce-i sunt necesari copilului in crestere. Nutritionistii recomanda ca cel putin de 3 ori pe saptamana sa se consume legume verzi, iar spanacul este o alegere excelenta.

Mie imi place la nebunie spanacul in orice forma, il servesc si crud in salata, dar baietelul meu de 1 an si jumatate nu are aceleasi gusturi si este extrem de dificil sa-l fac sa manance spanac.

O reteta excelenta pentru un  copil mofturos in privinta spanacului este quiche cu somon afumat si spanac, e ca o tarta si are un gust delicios.


Aluatul pentru Quiche se face extrem de simplu:

  • 250 gr faina alba;
  • 125 gr unt rece;
  • 4 linguri apa rece;
  • putina sare;

Se amesteca faina cu untul taiat cubulete si cu sarea intr-un robot de bucatarie sau manual, iar cand consistenta este nisipoasa se adauga apa lingura cu lingura. Aluatul format se intinde si se pune in forma unsa cu unt, peste care se pune hartie de copt sau folie de plastic/aluminu si o greutate care sa acopere uniform toata suprafata. Se lasa 30 minute la frigider.

Umplutura:

- 3-4 ouă
- 200 ml smântână
- 100 grame somon afumat
- 1 legătură ceapă verde
- o mână spanac proaspat sau daca e congelat se gateste in tigaie cu putin unt;
- 150 grame caşcaval sau cheddar ras

Se scoate tava cu aluat din frigider, se dau la parte folia/hartia/ greutatile cu care a fost acoperita.
Se toaca marunt spanacul, somonul afumat si ceapa verde si se pune compozitia peste aluat in tava.
Ouale se bat bine cu smantana si se amesteca cascavalul sau cheddar. Se toarna aceasta compozitie peste spanacul cu somonul afumat puse anterior.

Se da quiche-ul la cuptor pentru 30-40 minute.
Se lasa 10-15 minute cand o scoateti din cuptor sa se raceasca!